– Se restaurează pozele de la evenimente?
– Nu. Pozele de la evenimente se editează/retușează, dar NU se restaurează.
Care e diferența?
Îți explic.
La editarea sau retușarea pozelor de la evenimente, nu se scot din poze eventualele coșuri, cicatrici, alunițe, zgârieturi, etc, și nu se fac persoanele să arate mai slabe și/sau mai tinere 🙂. Asta ține de restaurare, sau o editare creativă.
Prin editare se înțelege corectarea culorilor, îndreptarea și re-cadrarea imaginii, corectarea luminozității și a expunerii, și alte corecții (zgomot, contrast, saturație, etc., dacă e cazul).
Din aparat, cauți să iasă imaginea cât mai bună, atât tehnic cât și artistic/creativ. Dacă faci asta, apoi la editare o poți face și mai bună.
Când fotografiezi, ții cont că urmează apoi să treci imaginile prin procesul de editare, dar nu lași setările la voia întâmplării doar pentru că “oricum le editezi”.
Calitatea finală a fotografiilor crește, dacă imaginea e bună direct din aparat, și pe lângă asta, apoi mai trece și prin editare.
OK, poți cere cuiva să îți restaureze o poză. Fie o ai de pe un film zgâriat, și vrei ca după scanare să nu se vadă zgârieturile, sau ai o poză pe hârtie, pătată sau decolorată, ruptă sau chiar cu bucăți lipsă, sau poate chiar vrei să scoți o aluniță sau un coș.
Dar acea operațiune de restaurare, e alt “animal”.
E o operațiune ce necesită multă migală și pricepere, și în niciun caz nu ar trebui să facă parte din pachetul de editare al fotografiilor de la un eveniment.
Posibil ca un soft cu AI să poată să scoată și imperfecțiunile tenului, instantaneu, sau suficient de rapid, încât și asta să devină parte din editarea imaginilor.
Dar de ce ai vrea fotografii ce îți aduc aminte de momentele faine din viață, care nu reprezintă, de fapt, realitatea, așa cum este ea? 🤔
Fotografiile de eveniment se editează pentru a le pregăti pentru prezentare / printare / păstrare într-o formă finală, acceptată în general ca “faină”.
Dacă ai un eveniment de fotografiat, și vrei să colaborăm, contactează-mă și hai să vedem cum te pot ajuta!
Nu restaurez imaginile, dar te asigur că vei primi fotografii memorabile, ce reprezintă realitatea, la maxim de calitate 😎.
Lasă un răspuns