“Dacă am un eveniment mic, mai are rost să iau videograf?”
Absolut! Dar nu întotdeauna! 🙂
Îți zic de ce, dacă vrei video la evenimentul tău, e musai ca cineva care știe ce face, să se ocupe de partea video. Dar nu (dintre) invitații tăi.
Dacă nu ai o persoană pricepută care să se ocupe de video, o să facă toată lumea cu telefonul diverse filmulețe, prea lungi, prea scurte, cu încadrare și expunere aiurea, unele pe verticală, altele pe orizontală, iar când e gata evenimentul, le vei primi pe WhatsApp, la o calitate execrabilă.
Din cauză că WhatsApp re-comprimă și strică (mult!) calitatea lor.
Nu-s prea faine amintirile astea, nu? 🥲
Ei bine, un videograf, va filma elementele importante de la evenimentul tău într-o ordine cu sens, într-un format potrivit, având grijă la încadrare, culori și încă un milion de lucruri care adaugă plus valoare filmării.
Dar asta nu e tot!
Magia se întâmplă la editare! 😏
La final, toate filmările brute se sortează, se colorizează fain și se compune un video final din secvențele cele mai faine și relevante.
Doar așa video-ul final va fi captivant și va merita păstrat, și vizionat.
Indiferent de numărul de invitați, ai nevoie de videograf doar dacă vrei să ai o amintire faină și în format video. Nu pentru că “așa se face”.
Dacă e să alegi între poze și video, alege pozele. Video vine doar după ce ai deja fotograf pentru eveniment.
Lasă un răspuns