Am filmat pentru prima dată cu un gimbal la o nuntă, weekendul trecut.
(Pentru cine nu știe, gimbal-ul este un echipament folosit pentru stabilizarea imaginii la filmare).Planul era să investesc într-un gimbal, și după ce învăț să îl folosesc, să cresc mult, cu asta, calitatea evenimentelor ce le filmez.
Având o imagine mult mai bine stabilizată, pot astfel să iau cadre nu doar mai faine, ci și mai creative decât aș fi putut să iau fără gimbal.
Numai că nu a mers totul conform planului .
Nu am reușit să îl aleg și să mi-l iau cu destul timp înainte, așa că… a venit vineri la curier, iar eu duminică aveam de filmat o nuntă.
Mă gândeam că, în cel mai rău caz, pot filma ca și până acum, folosind ce am învățat din cursuri și tutoriale, pentru a filma cât mai bine și fără gimbal.
Dar pe de altă parte, știam că una dintre super-puterile mele cele mai mari este faptul că în general intuiesc ușor cum funcționează lucrurile, și “mă prind” singur și destul de rapid cum se folosesc.
Și exact asta s-a și întâmplat cu acest gimbal.
Am văzut pe YouTube un tutorial despre accesorii și cum începi utilizarea, și apoi pe fugă, încă unul (short) despre cum să echilibrezi aparatul pe el.
Atât.
Restul… am învățat făcând. Și am intrat cu el direct “în pită”, prima utilizare fiind la nuntă, imediat.
Făcând practic, am învățat cam 70-80% din ce poate el, ceea ce mi-a fost necesar și suficient ca să filmez evenimentul fără probleme și fără stres.Chiar mi-a plăcut foarte mult să îl folosesc, când am văzut ce cadre faine pot capta cu ajutorul lui!
Și am zis că acasă mai am de studiat diferența până la 100%.
Am văzut la producător pe site că are tutoriale de utilizare pentru începători, începători care au ceva habar, avansați, și apoi un soi de categorie de experți, la care, odată ce știi să lucrezi cu echipamentul, te învață feluri de filmare creative, folosind gimbal-ul.
Numa’ fain, e exact ce am nevoie. Mai câteva lucruri tehnice, apoi trecem la cele creative.
Pentru mine intuiția e o super-putere, care m-a ajutat în nenumărate situații să îmi dau seama de lucruri, cum se folosesc, cum funcționează, și chiar cum să le repar/diagnostichez.
Și cu ghimbal-ul m-am împrietenit foarte repede, și îmi place foarte mult .
#nuntă
#botez
#gimbal
#video
#filmare
#DJI
Lasă un răspuns